scrisoare către cei care vor să mai primească scrisori

ți scriu ție cel sau cea care nu mă cunoști
nu mă plîng ba chiar le doresc tuturor viața mea
de la cerșetorul de țigări din gara de nord pînă să iei interviu primului ministru
ori de la marele reporter care fuge pentru că l-a părăsit prietena și-i cere visele înapoi
pînă la un om mărunt care a învățat să tacă

încep prin a-ți spune că  degeaba am două picioare
dacă nu mergem împreună braț la braț
am făcut o pasiune pentru bețivii căzuți pe stradă
îi zdruncin de umăr și ei se mai mișcă
în rest noi facem figurație dacă mă întrebi mai trăiești?
eu sînt absent
dacă întrebi pe unul căzut el spune că da ba chiar îți mulțumește
că în sfîrșit s-a interesat cineva
nu contează mersi sînt beat dar aprecieri că ai trecut pe la mine

și-mi vine să urlu că aș găsi moartea pe stradă
i-aș face respirație gură la gură hai să vedem
dacă sîntem compatibili
bineînțeles nu va supraviețui
dar ca o pacoste rudele vor face scandal
cum că am mutat coasa și i-am dat peste cap pe criminaliști

îți scriu ție dumnezeule care mi-ai putea ține loc de om
îți scriu ție omule care mi-ai putea ține loc de dumnezeu(doar pentru o viață)
da
mă doare
n-aș putea să-ți spun ce
că mi-am pierdut doi dinți
că nu-mi sînt respectate drepturile
ori că pur și simplu
am dreptul să mor
dar trebuie să stau la rînd de parcă aș dona doi la sută
organizațiilor nonprofit
în speranța că n-o să mă năpădească furnicile

aici nu e vorba de viață și moarte
nici de lumină sau întuneric
dacă soarele ar avea carte de muncă mă întreb ce pensie va avea
da
recunosc
mi-am dorit în viitorul trecut să fiu soare
să fac tumbe toată ziua
să vă mai joc niște farse
dar dimineața să mă știți sus

headstone

oare n-ar fi mai simplu ca în loc de chipuri

să avem o piatră funerară

pe care să scrie data nașterii și a morții

cine ne-a făcut

ai cui am fost și ai cui sîntem

ce realizări avem în viață

măcar așa să știm cu cine avem de a face

poate că dimineața ne-am trezi în paturi străine

ne-am îmbrăca fără cuvinte sau regrete

pentru că știm la ce să ne așteptăm

azi e azi nu luni marți sau miercuri

vom vedea dacă va mai fi mîine

trupul pe care l-ai lăsat în urmă

va deveni și el urmă

de ce să nu recunoaștem

seara cînd tragi plapuma peste gură

te întrebi tu cine dracu mai ești

îți numeri degetele coastele tîmplele

ca să fii sigur

că ești tu și nu o curvă pe care ai agățat-o de ziua orașului

să umple bruma de casă

cît îți lipesști

apoi te iei la palme și-ți spui idiotule

puteai să lași un bilet

să spui

că azi nu ești tu

pentru că puteai să faci curat

să aștepți musafiri

ori să te faci praf cu îngerul păzitor

care și-așa are pe cartea de muncă două avertismente

pentru absențe nemotivate

eh

 vorbesc și eu ca prostul

e mai ușor să ții capul pe umeri

decît o piatră pe care să scrie

am fost

acatist

sînt zile în care în loc de inimă în piept am o gamelă

din care liorbăie niște bunici

ghemuiți în tranșee

plămînii sînt schije ce spintecă noaptea

și-i scot măruntaiele

de veghe la capătul ei ziua un panicat medic militar

care nu știe altceva decît să administreze morfină

mai sînt și zile în care scot lumina din casă

ca pe un prozelit ce-mi vinde gogoși despre noi dumnezei

vreau doar să stau întins

să fac pe mortul

ori să-mi imaginez că liniștea e un cadavru cu care trăiesc

de ani de zile în cameră

doar pentru a-i încasa pensia

bizară senzația că trăiesc țintuit de old sparky

și dumnezeu e un gardian idiot

care nu știe să seteze voltajul

așa că zilele mele sînt șocuri electrice

și urlu pînă devin cianotic

dincolo de ferestre martori nepăsători

se uită la ceas așteptînd să se întoarcă

în gropile comune pe care ei le numesc

viață

odată și-odată o să-mi vină curajul

o să mă dau de trei ori peste cap

și-o să devin altul

o să uit tot ce știu despre mine

o să mă salut de parcă m-aș vedea prima oară

o să mă angajez cofetar

într-o patiserie din covent garden

n-o să-mi mai fie frică de ploaie de oameni cărbune

o să fac mogîldețe din turtă dulce

voi sufla peste ele și le voi spune

creșteți înmulțiți-vă

și populați cerul

cu tălpile goale

dimineață m-am trezit speriat

că mai am de trăit mult pînă la capătul meu

îmi număram anii de parcă aș fi fost un copil într-o gară

numărînd vagoanele unui marfar

din pieptul meu ieșeau păsări verzi

cu vene în cioc pentru puii din cuiburi

mi-am dat seama că am venit pe lumea asta

doar ca să mă deschid oamenilor așa cum dimineața pe vremuri

fabrica de ciocolată din oraș

își deschidea porțile

să iasă femeile din schimbul trei

aici totul e cald nu există cuvîntul ură

asfaltul iubește în secret pașii

umbrele scriu scrisori de dragoste trupului

ochii fecundează lumina

soarele iese pe stradă își caută suflet pereche

o lună în ultim pătrar îl trage ștrengăreșe de mînă

eu mă închipui pirat

pe umărul drept în loc de papagal am îngerul vorbitor

l-am învățat să spună salut cum o mai duci

de fiecare dată cînd rămîn fără oameni

acum învăț să tac

deaocamdată am ajuns la litera nimănui

mai am litera nicăieri și nicicînd

apoi o să pot tace cursiv

o să mă pot înțelege cu cei

ce nu-mi mai sînt

demult mi-a trecut prin cap să candidez ca primar

aș fi promis că voi transforma cerul într-un loc de joacă

unde mici dumnezei se dau cu rolele iar părinții pe băncuțe de lut

așteaptă să fie născuți

mi-aă fi închis dragostea în shangai tower

și tot eu aș fi fost prințul care aș fi ajuns la ea

urcîndu-mă prin părul ei împletit

cînd eram mic cea mai grea povară mi se părea să ud via

n-aveam timp de fleacuri voiam doar să cresc

acum e mult prea istovitor să trăiesc cu gîndul

că am crescut atît de mult încît

n-o să mai încap în pămînt și-o să-mi rămînă

tălpile goale

(re)branding dorothy

dacă m-ai întreba ce-am făcut în ultima vreme

ți-aș spune că am transformat cerul într-o stație de mixtură asfaltică

am astupat gropile în așa fel încît alice

să rămînă cu iepurele și să nu mai iasă la suprafață

am vîndut omul de tinichea la remat am luat trei vouchere pe el

și-acum caut importatori care să dea oameni la promoție

l-am scos pe peter pan în fața careului și i-am luat aripile așa cum mi-au luat mie

cravata de pionier

cîteodată mă cred cristos

dimineața îmi spun ia-ți patul și umblă

mulțimea murmură ce vindecare spectaculoasă

stau la cină vorbesc singur înșir feliile de pîine

unua din ele mă va trăda

doamne nu e posibil mă uit la mine cu dragoste

în miezul nopții duc mîna la tîmplă și ăsta e semnul

rabi

îmi spun zîmbind că așa e scris

scot sabia tai urechea unui soldat

tot eu îmi spun cine scoate inima de

inimă va muri

dacă mai pot îmi spun tu ești piatră și pe această piatră

voi uita

că pînă adorm

mă voi lepăda de trei ori

dar nu mai contează pentru că știu

am rău de înălțime deci

n-o să mă arunc niciodată de la etaj

nu-mi place să șofez nu voi avea accident

nu-mi place apa n-o să mă înec

mi-e frică de curentul electric

de viespi de toxiinfecții alimentare

de tot ce mișcă și eu nu cunosc

de cele mai multe ori mă cred cristos și mă-mbăt

a doua zi alung negustorii cu biciul

le spun dați-mi trei zile

și vă încropesc cea mai tare campanie publicitară

vă spun adevărul

eu sînt făcut pentru lucruri mărunte

ca de exemplu cînd se deschide poarta

și maria strigă elimian

apoi se bate cu luca pentru că nu m-am jucat destul

aștept și-acum de la radu cămașa

cămașa pe care o vor trage la sorți

femei cu sîni din care curge lapte cu scorțișoară

seara în piept îmi bate soarele ca un tată beat

iar eu îi deschid ca o nevastă rușinată

că l-au văzut vecinii

cîteodată moartea e pură diplomație

îți săruți copiii pe frunte

le spui că te duci în delegație

strîngi mîini zîmbești de complezență

închei acorduri de cooperare

între țărînă și ultima gură de aer

micile noastre obsesii

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru așa rău

dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng

dumnezeu plînge

și fiecare lacrimă

e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos

e posibil să nu am dreptate

e posibil să nu știu nimic despre viață

dar văd pe stradă oameni căutînd oameni

cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal

caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur

caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate

și totuși

sîntem unii lîngă alții

dar nu ne dăm seama asta de asta pînă cînd

nu dăm de goluri de aer

oare chiar să ne fi tîmpit cu toții

de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie

ne grăbim să deschidem mici afaceri

unii încep să creacă prieteni imaginari

alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii

am o frică necontrolată față de viespi

cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala

aburii să nu genereze un scurt circuit

să nu care cumva pămîntul să se cutremure

și lumea să cadă taman cînd sînt gol

doar cei aleși sînt pregătiți cu decență

ce mai contează

poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie

în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie

în care să experimenteze starea

de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile

ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut

bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru rău

mai rău e să-ți fie așa frică de moarte

încît să nu faci altceva decît să trăiești

doar pentru o gură de aer

portofel

cînd pămîntul te cheamă răspunde-i pentru că

s-ar putea să găsești după aia

ușa închisă și cheia

ruptă în broască

iar tu ai să cauți toată viața

un nenorocit de lăcătuș

care să poată deschide un om

n-am furat niciodată dar am înșelat o grămadă de popi

așa se jura portofel țiganul înainte de un meci de liga a III-a

scotea pe masă trei cercuri de cauciuc și juca alba neagra

pai dacă dracu i-a pus atunci dumnezeu a vrut ca eu să le iau banii

înger îngerașul meu eu sînt mare tu fă-mă mic

sînt puternic tu fă-mă nimeni

dacă drumul pe care l-am apucat duce spre nicăieri

înseamnă că pot să-i spun iadului casă

dacă încep să asculte toți ceea ce spun cînd nu mai sînt

atunci înseamnă că nu am fost

doamne îți spuneam mai demult

că nu am nici o problemă cu morții

ei nu mușcă ei nu consumă ei vin stăm la un poker

ne mai dăm coate unul altuia cînd tre să se dezbrace

problema mea doamne e cu cei vii

de ce dracu nu-i strîngi cînd e anotimpul

pot înțelege că n-ai lucrători

de fapt în toată țara asta e problema livezilor de meri

le dai cît le dai zilierilor dar

nu vor să vină

bunică-miu împlinește 88

nu l-am mai văzut de la inundații

nu am timp să plîng

nu am timp să îmbrățișez

nu am timp să cînt nu am timp nu am timp

am timp să să iau interviu unui medic care se trage dintr-o familie nobilă

am timp de-un accident de un presupus viol la spital

îți spun adevărul

curajul se dă pe cartelă ca înainte de '89

iar eu mă strecor printre picioarele adulților

să ajung în față

crede-mă doamne că nu am avut curaj

să-l văd pe cel care se topește mai ceva ca o lumînare

noaptea pe vremuri în casa nouă aducea lemne în miezul nopții

soba mi se părea un fel de diavol isipitind pe ilie cu lapte fiert

într-un ceaun cu coajă de mămăligă

dimineața la cinci ne punea sacoșe matlasate în mînă și ne trimitea

la furat frunze de sfeclă

mergeam în șir indian în liniștea dimineții

ne strecuram prin spărtura gardului de la c.a.p

vara mîncam pere de la mămuca

știu doar că atunci cînd a murit mămuca avea la cap un mănunchi de

paie fosforescente ca niște spaghete

aduse din israel

crede-mă doamne

că-mi lipsește curajul să-l ridic pe cel care m-a alergat jumătate de sat

cînd am înjurat prima dată

pe cel care-mi făcea steluțe ninja la nicovală și toamna mă punea să culeg via

vara mergeam la prășit în dealu ungurului cînd bătea clopotul amiaza

făceam îngerul domnului apoi mămăligă brînză și ceapă

seara ne prindea la trei prăjini la stropit cartofi

 îl durea prea puțin că la tv

se dădea sandy bell

da doamne recunosc te-am urît de cînd eram mic

pentru că a trebuit să te împartă cu mine

mă punea în genunchi lîngă pat ne rugam misterele de bucurie sau de durere

după cum era cazul

eu știam doar că trebuie să fac zece bucură-te marii

apoi mă legăna pe genunchi și cînta

moș martin moș martin

restul se pierde în ceață

așa cum pe ochi se pune o pîclă acum

salvatorii de suflete spun că în acest anotimp

potecile sînt închise

mă jur doamne pe sufletul meu

așa cum se jura portofel pe sacoul lui verde

dă-mi un om

și eu n-o să-l mai pierd

cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui

aș putea să-ți spun că stau pe malul moldovei

arunc inimi în apă

inimi rotunjite în așa fel încît să poată sări cît mai mult

să ajungă la celălalt mal pe care ar putea fi o femeie care

aruncă și ea inimi

din îngeri fac scoabe cu praștia trag în cei ce-mi lipsesc

poate așa îi voi întoarce din drum

măcar să-mi dea o palmă pentru că nu le-am respectat

uitarea

de multe ori mi-am dorit să găsesc un dumnezeu-pescăruș

zbătîndu-se în hățișuri

să-l iau acasă și să-i vindec aripa

să-i dau gogoloașe din miez de pîine

și să mă trezesc într-o zi c-a plecat fără nici un semn

oamenii sînt sanitari pricepuți

orice vindecare presupune

o despărțire

mă țin de viața asta ca un copil de fusta mamei

într-un magazin în care nu e frumos să arate cu degetul

ce jucărie-și dorește

în drum spre casă trag aer în piept

ca și cum aș descărca o pușcă de vînătoare

miroase a pămînt ars și a fraged

zîmbesc aiurea în camerele video montate pe stîlpi

îmi spun că celor care privesc

nu le-ar strica puțină căldură

fie și anonimă

cîteodată îmi vine să mă împart tuturor ca un flayer pe care scrie

că viața e gratis

mă doare că nu am cui

din lipsă de ocupație

răstorn ordinea firească a lucrurilor

torn ciment proaspăt în cer

apoi calc și-mi admir urmele

scriu pe soare cu spray

fortza luna

iar la sfîrșit îmi dăruiesc emoționat o plăcuță omagială

pentru întreaga activitate și-un premiu pal

pentru cel mai bun emi în viață

prea multe nu am ce să las moștenire

doar o fractură de suflet deschis

cu strivire a nervului

de prea multe ori m-am trezit și în gură aveam gust de mere

am naufragiat de bunăvoie

pe insula liniștii

mi-am făcut o colibă din vene

m-am hrănit cu licheni pînă am devenit nordul

mi-am închis inima într-o sticlă și am aruncat-o în valuri

dacă nu mă găsește nimeni

sper doar ca afurisitul de caron

să mă treacă pe datorie

via nocturna

dimineața e doar o formă prin care dumnezeu își face curaj

cerul e doar un butoi soarele un opaiț

uneori merge la piață și caută oameni

îi spun ehe doamne s-au înăsprit anotimpurile

și ei sînt mai greu de găsit

creșterea lor e mai delicată

mai întîi îi îngropi în pămînt afînat de cîrtițe

apoi îi iubești

pînă devin amintire

există o zi în care mă simt ca un taximetrist în tura de noapte

oamenii snt niște clienți rătăciți

îmi deschid pieptul ca pe o portieră

se urcă îmi cer să-i duc spre undeva niciodată spre cineva

inima bate contorizînd kilometrii

astăzi sînt doar o deltă mai tristă ca un soare nemulțumit

că nu e plătit suplimentar pentru sîmbete și duminici

femeile se reped în picaj spre luciul de apă

bărbații se lasă prinși de bunăvoie

în fond oamenii se înfruptă cu oameni

și cînd le vine sorocul

nasc suflete

sonata arctica

astăzi emilian toacă țelină castraveți murați

vă rog să-l scuzați

că nu vă poate scrie

am să vă scriu scriu eu

sufletul lui

mi-a dat dezlegare

am să vă scriu celor care sînteți căzuți

celor care credeți că nu se merită

celor care stați pe acoperișul lumii întrebîndu-vă

dacă se merită să lasați un bilet de adio

emilian a vrut să vă scrie săptămîna trecută

cînd în loc de florii

a sărbătorit luatul de la capăt

jurați pe sufletul vostru că n-o să mă spuneți?

era o zi de florii cînd emilian stătea într-o biserică din oradea

și se întreba(reproduc integral) de ce dracu sfinții pictați pe pereți

au aura mai mare decît capul?

săptămîna trecută a vrut să vă scrie și iată ce a ieșit

de fiecare dată cînd îmi spun că nu se mai poate

cireșul din fața balconului se dă de trei ori peste cap

și se face om

îmi spune măi tontule

știi cum e să trăiești cu anotimpuri în care pierzi totul

apoi o iei de la capăt înmugurind?

nu știu

poate v-a ținut aproape

deși eu îl cunosc ca pe unul care nu știe să păstreze nimic

lui îi e frică de moarte

de aia se ridică de fiecare dată cînd cade

lui îi e frică de viespi

de aia tot schimbă trenurile

e o persoană destul de enervantă

cînd sfinții opresc la semafor

el șterge parbrizul fără s-o ceară nimeni

apoi întreabă

nu-mi dați și mie un om?

ca să înțelegi aceste deviații ascultați fool de la damien rice

aprindeți o țigară

că istoria e lungă

emilian a fos primul mister liceul național catolic

era frumos al naibii dar acum a ajuns mai singur ca dumnezeu

(și-a înghițit un dinte în somn) e cam prea foarte patetic în ceea ce scrie

(dacă mai scrie)

s-a născut prematur și a făcut convulsii febrile(de atunci are probleme cu nervii)

a vrut să se facă profiler de aia a absolvit dreptul

să pătrundă în mintea criminalilor

dar a remarcat că nu poți scoate nimic de la un păianjen

a vrut să se arunce în fața metroului

cînd directorul unui post de radio l-a numit moldovean împuțit

dar un dumnezeu împuțit i-a trimis pe mobil un sms idiot

și el a crezut

și el a căzut

știu că uneori e tîmpit

că întrece măsura

că nu are măsură

dar e atîta viață în el că-mi vine să nu mai cred în dumnezeu

pentru că dumnezeu nu are nici o balanță

pe unii îi ia înainte de vreme

și-ii dă lui să respire

îl privesc de undeva pe acest om ca o cameră ascunsă

în vinerea mare se ducea înspre casă

păîmîntul se dezghețase

a văzut castane de anul trecut s-a întrebat

oare dacă în loc de lacrimi ar curge castane?

e de înțeles pentru că într-a unșpea a rămas corijent la biologie

altfel n-ar putea explica de ce nu poți plînge castane

totul are un scop și un sens

tu plîngi eu plîng el plînge

altfel ne-ar fi făcut cineva stele

astăzi îți scriu eu

sufletul lui emilian

acum e plecat să cumpere pîine și apă

se miră de cît s-a scumpit bidonul de cinci

te rog eu în numele lui

cînd pleci fă-o în așa fel încît

ai veni